cinci degețele

de cleosejoacă

Am cinci degețele.

Pe primul îl las să umble liber pe acoperișurile pline de zăpadă

Pentru că e imposibil

Să-i înghețe picioarele,

Să alunece,

Să-i curgă nasul,

Să lase urme prin visele noastre repezi.

Numele lui fie Eyoeeeyo. Eeeeyo.

Pe al doilea îl păstrez

Ca să-ți arăt cu el

Acoperișurile imaculate.

Pe el îl cheamă Stan.

Pe al treilea îl învăț să cânte

Și o să cânte ah așa de frumos

Că ne vom speria, totuși

O să-l iubim ca pe nimeni altul.

Îl vom chema Iubitule.

Cu al patrulea o să avem mare bătaie de cap.

O să vrea mereu să fie mângâiat, alintat, dus la plimbare, dat cu cremă de soare și nu ne va mulțumi niciodată.

O să oftăm, o să zicem:

Ce păcat de fata asta!

Ce nume să-i punem?

Ducesa?

Apoi ne vom trezi și vom fi uitat (ce păcat?) 

O s-auzim un foșnet familiar în inimile noastre musculoase și credule:

Ăsta trebuie să fie numărul cinci!

Cel care nu obosește 

Cel care gâdilă

Cel care zboară 

Cel care șterge praful din inimă

Seară de seară

Cel care iartă

Cel care știe unde îți lași cheile și telefonul și actele

Cel care uită pentru tine 

Cel rușinos

Cel bun

Cel mai sus

Cel care nu se fălește

Cel nevăzut

Cel pe care îl chemi să-ți sufle peste genunchii jupuiți

Cel căruia nu-i mulțumești niciodată

Tu.

Anunțuri